Carabulea, săltat de DIICOT

Percheziţii de amploare la firma de asigurări a lui Ilie Carabulea. Procurorii DIICOT îl suspectează pe acesta că împreună cu fiul său, dar şi alte persoane din conducerea Carpatica Asigurări ar fi ascuns situaţia financiară a instituţie, astfel încât aceasta să nu fie închisă de ASF.

Procurorii DIICOT au descins în această dimineaţă în mai multe locaţii din Bucureşti şi Sibiu, printre care şi la locuinţa omului de afaceri Ilie Carabulea. Anchetatorii îl acuză pe acesta că împreună cu fiul său şi alte persoane din conducerea firmei de asigurări Carpatica ar fi constituit un grup infracţional organizat pentru a ascunde adevărata situaţie financiară a companiei. Astfel aceştia ar fi încercat să muşamalizeze un deficit de rezervă de daună de peste 100 de milioane de lei pentru a păcăli controalele organizate de către cei de la ASF. Astfel prin introducerea de date false în sistemele informatice ei sperau ca angajaţii statului să se lase păcăliţi şi să nu închidă societatea care avea însă grave probleme financiare. Astăzi, 27 de persoane au fost conduse la audieri, iar dintre acestea 10 vor fi puse sub acuzare pentru constituire de grup infracţional organizat, fals, evaziune fiscală şi spălare de bani.

viewscnt

Din aceeași categorie