Călcată de o betonieră

Moarte filmată pe o trecere de pietoni din Iaşi, unde o femeie a fost strivită de o betonieră. A fost doar vina ei, spun martorii terifiaţi ai întâmplării, iar imaginile suprinse de o cameră video instalată în intersecţie, par să confirme spusele lor. Deşi semaforul arăta culoarea roşu, pentru pietoni, femeia a ţâşnit în mijlocul străzii, grăbită să ajungă în staţia de tramvai. Nici măcar frâna, apăsată până la podea de şofer, n-a putut evita dezastrul. Prinsă sub roţile maşinii, femeia a fost scoasă cu greu de medicii SMURD. Din păcate, ea a rezistat doar până în sala de operaţii.
viewscnt

Din aceeași categorie