Bratari pentru detinuti
O parte dintre deţinuţi vor putea părăsi penitenciarele fără să fie escortaţi. Fie că ies la muncă sau pleacă în permisie vor merge liberi pe străzi, însă vor fi în permanenţă monitorizaţi. Administraţia Penitenciarelor vrea să copieze sistemul implementat în Statele Unite, dar şi în câteva ţări europene, prin care deţinuţii care părăsesc arestul sunt supravegheaţi cu ajutorul unor brăţări speciale. Astfel, spun ei, vor putea reduce atât costurile cu personalul, cât şi numărul de persoane care încearcă să evadeze.









