Bonus pentru dascăli
Ca să motiveze în principal profesorii din mediul rural şi din zonele izolate ale României, executivul a adoptat o hotărâre care prevede diferenţierea pe zone geografice şi localităţi a indemnizaţiei ce se acordă personalului didactic calificat. Aceasta va fi de maximum 20% şi va intra în vigoare de la 1 ianuarie 2010. De asemenea, guvernul a stabilit standarde de cost în domeniul educaţie. Unităţile de învăţământ preuniversitar de stat, finanţate din bugetele locale vor primi bani pe baza unor standarde. Acestea vor fi stabilite prin aplicarea unor coeficienţi de diferenţiere pentru fiecare nivel de învăţământ, filieră, profil, specializare sau domeniu în funcţie de numărul de elevi, limba de predare şi de alţi indicatori specifici.









