Blocaţi spre schengen
România e gata să aştepte ca Bulgaria să-şi rezolve problemele pentru ca cele două ţări să intre împreună în spaţiul Schengen. Preşedintele Traian Băsescu a declarat acest lucru în faţa oficialilor europeni cu care s-a întâlnit la Bruxelles. Aşa că, deşi experţii au constatat că ţara noastră şi-a îndeplinit toate obiectivele, mai trebuie însă să aşteptăm aderarea cel puţin până la toamnă.









