O creatoare de modă din România face furori printre divele de peste Ocean. Beyonce îi poartă una dintre creaţii în cel mai nou videoclip. Rochia din chiffon creată de Maria Lucia Hohan arată incredibil pe trupul bine lucrat al cântăreţei. Priviţi!
Beyonce face ravagii cu noul ei album intitulat "Lemonade". Piesele şi videoclipurile artistei au făcut înconjurul lumii. Ce nu ştiu mulţi este faptul că o româncă o îmbracă pe faimoasa artistă. Maria Lucia Hohan a realizat una dintre rochiile purtate de Beyonce, în videoclipul piesei ''Freedom''. Rochia este confecţionată din chiffon, e lungă până în pământ şi este articolul cel mai bine vândut din colecţia de primăvară-vară a româncei.
MARIA LUCIA HOHAN, designer - ''Ca şi caracteristici, rochia are detalii de dantelă şi vine în două versiuni: modelul din muselină care are preţ de vânzare cu amănuntul de 1377 de dolari şi modelul din chiffon care costă 1482 de dolari. Beyonce a purtat rochia din chiffon'', a precizat designerul român. (sursa: Billboard)
Creatoarea de modă s-a declarat onorată că vedeta americană îi poartă creaţiile.
MARIA LUCIA HOHAN, designer - ''A fost pentru prima dată când Beyonce mi-a purtat una dintre creaţii. Este, cu siguranţă, un moment special pentru mine să primesc confirmare de la un mare simbol al stilului zilelor noastre. Sunt un mare fan al ei.'' a mai declarat românca. (sursa: Billboard)
Maria Lucia Hohan a studiat design-ul textil la Paris, a lucrat la Milano şi, deşi a primit numeroase oferte de la case de modă internaţionale, s-a întors în România, unde lucrează pentru unul dintre cele mai mari brand-uri vestimentare din ţară.
MARIA LUCIA HOHAN, designer - "Deşi am avut norocul pentru a lucra pentru branduri cunoscute, mi-am dorit enorm de mult să creez propria marcă. Nu am visat niciodată să fiu designer la o casă internaţională consacrată, am visat, în schimb, să creez propriul meu univers, propriul brand şi întotdeauna am fost convinsă că pot face asta şi din România." (sursa: Billboard)
Staruri ca Paris Hilton şi Jennifer Lopez au purtat creaţiile româncei.










