Autocarul groazei
26 de răniţi, un autocar şi un autoturism făcute praf! Este bilanţul unui grav accident rutier petrecut pe o şosea din Caransebeş. Un autocar în care se aflau 50 de muncitori a fost scăpat de sub control de şofer şi a pătruns pe contrasens. Acolo a lovit în plin un autoturism în care se aflau 2 persoane, apoi s-a izbit de un stâlp de electricitate şi a fost proiectat la doar câţiva metri de zidul unei grădiniţe. Grav este că anchetatorii au descoperit că autocarul nu mai avea autorizaţie de transport încă din luna septembrie.










