Aurul, mediul si Basescu

Traian Băsescu cere informare, transparenţă şi, mai ales, implicare în proiectul Roşia Montană! Într-o vizită în Apuseni, preşedintele a spus, din nou, cât de important este să scoatem aurul din munţi, în aceste vremuri grele. Au fost, ca de obicei, şi păreri pro, dar şi contra, iar când cele două tabere s-au întâlnit, a ieşit scandal.
viewscnt

Din aceeași categorie