Arestaţi în "jaful secolului"

13 persoane - zece moldoveni şi trei italieni - au fost arestate de Carabinieri şi sunt acuzate că ar fi comis "furtul secolului" din Italia. În noiembrie anul trecut, hoţii au furat 17 tablouri în valoare de 20 de milioane de euro, de la un muzeu din Verona.

Printre operele furate, care acum ar putea fi în Republica Moldova, se numără picturi ale unor artişti celebri, precum Rubens ori Tintoretto. Operaţiunea hoţilor, suprinsă de camerele de supraveghere, a fost publicată abia acum de autorităţi. Imaginile arată cum mai mulţi bărbaţi mascaţi pătrund în muzeu, leagă paznicul şi încep să transporte tablourile într-o maşină, ulterior abandonată. Sistemele de alarmă nu funcţionau. Totul a durat aproximativ o oră. Carabinierii au dat publicităţii şi o interceptare a unei convorbiri telefonice între doi suspecţi. Unul dintre ei îşi îndeamnă colegul să "rămână calm" şi să "păstreze tăcerea" până când apele se vor linişti.

Cinci dintre moldoveni au fost arestaţi în Italia, iar alţi cinci peste Prut. Ancheta poliţiei a fost numită "operaţiunea gemeni". Printre suspecţii aflaţi în custodia poliţiei se numără şi gardianul, iubita acestuia, cetăţean moldovean, şi fratele lui geamăn. Autorităţile încearcă acum să găsească valoroasele opere de artă, care ar fi fost sustrase din Muzeul de la Verona la comanda unui colecţionar particular.

viewscnt

Din aceeași categorie