Are marea peste

Galantarele raioanelor de pescarie din hypermarketuri, pline de peste din import, îl fac pe consumatorul român să se întrebe dacă România mai pescuieşte ceva din Marea Neagră. Într-o scurtă incursiune pe mare ne-am dat seama că peşte este, dar că lipsesc pescarii, altădată foarte de mulţi. Poate că tocmai de aceea acum scoatem de opt ori mai puţin peşte din mare, decât în urmă cu două decenii.
viewscnt

Din aceeași categorie