Ancheta, la final

Procurorii Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie au finalizat cercetările privind accidentul de autocar din Muntenegru. Iată, au trecut aproape 8 luni de la producerea accidentului din Muntenegru, în urma căruia 19 persoane au murit, iar alte 29 au fost grav rănite. Ancheta procurorilor muntenegreni, continuată apoi de procurorii Parchetului General al României a scos la iveală faptul că singurul vinovat pentru tragedie ar fi şoferul autocarului, care a condus mijlocul de transport cu o viteză de 80 de km/h, adică de două ori mai are decât limita prevăzută pe respectiva porţiune de drum.
viewscnt

Din aceeași categorie