Accident grav azi-noapte, în cartierul Militari, din Capitală. Un taximetru s-a ciocnit violent cu un alt autoturism. În urma impactului şoferul taxi-ului a rămas încarcerat şi a avut nevoie de intervenţia pompierilor pentru a fi scos dintre fiare. Apoi a fost transportat de urgenţă la spital. Şi celălalt şofer a avut nevoie de îngrijirile medicilor, dar s-a ales cu răni mai uşoare. În taxi mai erau trei persoane care au scăpat nevătămate. În zonă traficul a fost blocat mai multe ore, după ce maşinile implicate în accident au ajuns pe linia de tramvai.










