A reînceput războiul pe care primăria din Timişoara l-a declarat ciorilor, care populează copacii din parcul central! Edilul-şef a cerut, din nou, ajutorul pompierilor, care s-au cocoţat prin pomi şi au dărâmat cuiburile înaripatelor. Nu au terminat încă treaba, aşa că şi zilele următoare vor fi din nou, la datorie.
Războiul împotriva ciorilor, partea a 4, bătălia pompierilor. Aşa s-ar putea intitula operaţiunea primariei din Timişoara, dacă s-ar turna un film de acţiune marca Hollywood. Pentru că, în ultima vreme, parcul din centrul oraşului arată exact ca-n scenele din Păsarile, lui Alfred Hitchcock, autorităţile vor să facă un pic de curăţenie. Numai că tactica nu este nouă. Ca şi acum 2 ani, atunci când a fost declanşată de fapt prima operaţiune anticiori, au fost chemaţi pompierii în ajutor.
ADRIAN SECUL - pompier ISU Timiş - Este foarte grea intervenţia, întrucât cuiburile de ciori sunt amplasate în extremităţile copacilor. Sunt foarte bine prinse de crengi şi colegul se chinuie foarte mult să le dea jos cu canagea de-abia reuşim să le îndepărtăm, cu apă nu cred că ar merge.
Acum, ca şi atunci, o autospecială cu scară a fost trasă în parc şi 3 pompieri curajoşi au lucrat toata ziua să dea jos cuiburile ciorilor... Pe principiul că dacă nu le pot alunga definitiv, măcar să le facă o surpriză şi seara, când se întorc acasă, să nu mai aibă cuiburi unde să se odihnească.
E bine, pentru că acest parc este foarte frumos!
E foarte bine că le dau, pentru că fac zgomot, fac mizerie, fac deranj.
Şi pe maşini distruge vopseaua de multe ori şi toată lumea s-a plâns de asta.
Distrugând cuiburile, primarul Nicolae Robu speră că-i va scuti pe timisorenii care trec prin parc de câte un noroc venit... de sus! E, de fapt, o redeclanşare a războiului.
Nicolae Robu -primarul oraşului Timişoara - Nu e vorba despre o redeclanşare, în permanenţă noi acţionăm împotriva ciorilor care stau prin diverse locuri, le place aici de zeci şi zeci de ani. Am cu totul şi cu totul alte mize în viaţă decât să mă lupt cu ciorile.
De-a lungul timpului, autorităţile locale au folosit şi alte metode în războiul contra ciorilor. Au instalat, de exemplu, în parc, dispozitive care imită sunetul păsărilor de pradă. Dar nici măcar porumbeii nu s-au speriat de acest lucru! Apoi, au chemat vânătorii. Şi în cele din urmă au venit cu năstruşnica idee de a folosi anticoncepţionale pentru ciori. Toate bătăliile au fost pierdute, dar reprezentanţii Primăriei spun că , în cele din urmă, nu vor pierde războiul.










