20 decembrie 1989
"Azi în Timişoara, mâine-n toată ţara"! Lozinca s-a auzit pentru prima dată pe 20 decembrie 1989, când armata a fraternizat cu demonstranţii. În urmă cu 20 de ani, timişorenii au demonstrat că vor să trăiască liberi. Preţul plătit a fost mult prea mare, peste 100 de morţi şi aproape 1.000 de răniţi.
Încă de dimineaţă, muncitori din toate fabricile din Timişoara încetează lucrul. Mii de oameni se adună în faţa comitetului de partid, iar armata se retrage în cazărmi. Oraşul fierbe. O delegaţie a muncitorilor se întâlneşte cu primul ministru, Constantin Dăscălescu.









