CREDE ÎN BINE Cristi Brancu le-a făcut o vizită copiilor cu autism şi sindrom Down

Cu toţii suntem egali! Este deviza după care se ghidează oamenii buni de la Asociaţia CONIL. La centrul de terapii al ong-ului, copiii cu nevoi speciale se bucură de un program de recuperare. Dintre terapii nu lipseşte sportul. Colegul nostru Cristi Brancu le-a făcut o vizită copiilor cu autism şi sindrom Down chiar în timpul unei astfel de ore. Pentru că Prima TV crede în bine!

Cristi Brancu i-a găsit pe copiii de la asociaţia CONIL în timp ce făceau terapie prin sport. Împreună cu fiul său, realizatorul Exclusiv VIP a făcut câteva exerciţii împreună cu cei mici.

Veseli şi curajoşi, copiii de la Asociaţia CONIL înving zi de zi diagnostice precum autismul, sindromul down sau epilepsia. Muncesc din greu pentru fiecare achiziţie. Şi totuşi nu îşi pierd zâmbetul.

Ioana este unul dintre oamenii de la CONIL care le e alături trup şi suflet copiilor. E studentă în anul trei la Facultatea de Kinetoterapie, iar la asociaţie a ajuns prima oară în urmă cu şase luni. Şi nu a mai plecat.

Cu multă răbdare, Ioana face kinetoterapie distractivă pentru copii.

În luna decembrie, te invităm să devii ambasadorul faptelor bune şi să trăieşti 24 de zile fantastice pentru 24 de ani de Prima TV.

Donează şi susţine terapiile şi tratamentul copiilor cu dizabilităţi aflaţi în grija Asociaţiei CONIL -  RO51UGBI 0000 4220 1302 0RON   deschis la Garanti Bank –Suc. 13 Septembrie sau intra pe https://conil.ro/#donati

 

viewscnt

Din aceeași categorie